Ioan al XXIII-lea, alintat și „Johnnie Walker”

Ioan al XXIII-lea, alintat și Johnnie Walker
Publicat: 01/03/2017, 23:33

Chiar dacă în calendarul catolic nu apare, ca toți sfinții, cu ziua morții, ci cu ziua în care a deschis lucrările Conciliului Vatican II – marea sa idee – ziua care a transformat Biserica.

Oamenii simpli, care n-au pătruns semnificația aggiornamento-ului, l-au iubit și l-au jelit pentru ce fusese: unul de-al lor. Cele două coroane care îi străjuiau sicriul erau confecționate cu migală de pușcăriașii din închisoarea romană Regina Coeli, pe care îi cucerise de la prima vizită, când le-a strigat gardinenilor care îi zăvorâseră în celule: „Deschideți porțile! Suntem copiii aceluiași Tată!”. După care i-a adunat în curte și le-a spus: „Fraților, am venit la voi fiindcă n-ați putut veni voi la mine”.

Până în ultimul moment, pe 3 iunie 1963, a dansat cu moartea, ieșind la fereastra apartamentului său și încurajându-i pe oamenii care plângeau în stradă: „Mă întremez. M-am întremat deja!”. Îi liniștea și pe medici: „Nu vă îngrijorați. Mi-am făcut bagajele, sunt gata de drum”.

Ioan al XXIII-lea a fost sanctificat, împreună cu Ioan Paul al II-lea (care îl beatificase în septembrie 2000), în aprilie 2014, de către Papa Francisc. (De altfel, Francisc – dintre toți predecesorii săi – cu Ioan al XXIII-lea seamănă cel mai mult).

A intrat în pontificat ușor, la 78 de ani, pentru că toți îl priveau ca pe un Papă de tranziție. Mai greu a intrat în noile haine – maestrul Annibale Gammarelli, croitorul Vaticanului, a trebuit să se străduiască la răscroială, ca să îi facă loc. S-a scurs un timp, în ziua aceea de sfârșit de septembrie 1958, de când credincioșii au văzut fumul alb ridicându-se din hornul Capelei Sixtine (16.30), până când (18.08) a apărut noul Papă să dea prima binecuvântare „Urbi et Orbi” (Romei și lumii). Destul timp ca să fie umplut cu teorii ale conspirației, care dăinuie până astăzi. De ce a întârziat o oră și 38 de minute? Cât timp Gammarelli îi potrivea veșmintele, între cardinali s-a iscat o polemică aprinsă legată de numele pe care patriarhul Veneției și-l alesese ca Papă: Ioan. Să fie XXIII sau XXIV? (Un Ioan al XXIII-lea fusese antipapă).

Cum arăta? În cartea sa din 1975, „I Peccati di Papa Giovanni”, părintele profesor Franco Molinari („Voltaire in sutană”) îl descria ca pe „un bătrân cu înfățișare înfloritoare, gras, mare, cu o figură senină și blândă (…) o figură plină de bunătate, încadrată de două urechi enorme”. Molinari l-a intuit perfect: „Tocmai în dezarmanta sinceritate cu care recunoaște în fața lui Dumnezeu povara propriilor sale limite stă fascinația exercitată de acest om adevărat. Într-o lume plină de ficțiuni și de ipocrizii, a impresionat, probabil, întreaga omenire, pentru curajul de a fi el însuși”.

Ieșea noaptea din Palatul Pontifical și se plimba pe străzi, privea cu nesaț oamenii, le asculta discuțiile, urmând ritualul de la Veneția – „ritualul umbrei”. Ziua vizita spitale, comunități marginalizate, ca nici un Suveran Pontif înaintea lui. De-aici i se trage și una dintre porecle, „Johnnie Walker” (Ioan Plimbărețul).

El, blajinul Ioan al XXIII-lea, a mărturisit, cu un inegalabil amestec de umor și disperare: „Mi se întâmplă, de multe ori, să mă trezesc în toiul nopții, gândindu-mă la o problemă importantă și să mă decid, în cele din urmă, să-i cer un sfat Papei. Apoi, când mă trezesc de-a binelea, îmi aduc aminte că eu sunt Papa”…

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză